si uite cum stau si ma gandesc de ceva de timp ce sa scriu. ce sa povestesc. ce sa descarc. nu am ajuns la o concluzie, dar stiu sigur ca trebuie sa spun. trebuie sa spun ca...sunt om. am crescut, iar acum sunt un om mare mai exact.
nu stiu cand si cum s-a intamplat, dar m-am trezit vorbind pe strada despre responsabilitatile mele. despre ce trebuia sa fac in ziua aia. despre faptul ca efectiv trebuia. nu puteam amana. despre faptul ca nu dorm noptile pentru a le putea duce pana la capat.
e adevarat ca noaptea am cel mai bun randament, dar...Eu, eram cu "trebuie" in gura.
sunt o fire perversa. uneori o dau putin in sadism, dar "trebuie", la mine in gura, suna al dracu de sexual. poate mi-se pare, dar asta e starea care mi-o induce.
a trebuit vreodata sa simti gelozia?
dar invidia?
pentru mine amandoua sunt la fel de puternice ca intensitate.
da, am formulat bine: "A TREBUIT vreodata sa simti gelozia/invidia"
"trebuie" asta vad ca isi cam face loc in viata mea. mi-se baga singur pe gat. problema e daca eu imi incordez sau nu gatul. ca sa inghit. el oricum intra, toata treaba e daca il las sa alunece lin sau incerc sa ii pun piedica.
indiferent ce as alege, odata trecut de marul lui adam, dus e.
l-as lasa sa se duca lin. sa alunece, dar eu sunt o fire puternica. eu stiu doar sa lupt orbeste. ca o mama ce isi apara puii. ma rog, in cazul meu, eu ma apar pe mine. nu asta conteaza. conteaza doar ca...cu riscul de a suna nebuna, traiesc. am aproape viata care mi-am dorit-o cand eram mica. cand eram mica si mama incerca sa ma pregateasca pentru viata, spunandu-mi ca la mine va fi altfel. si atunci acceptasem. acum nu. am luptat de atunci ca la mine sa nu fie "altfel", ci sa fie "la fel".
abia dupa toate astea am inteles si care e povestea cu invidia. povestea pe care o auzeam de fiecare data: "nu e bine sa fii invidioasa si tu ai ce altii isi doresc".
da. am si sunt recunoscatoare. zilnic sunt recunoscatoare, dar...cand munca ta, in care investesti ani, emotii, trairii, e luata si folosita de altii, e imposibil sa controlezi sentimentul acela de "al tau".
si uite asa te trezesti stand in pat, cu ochii in tavan, intr-o pozitie in care nici un muschi sa nu depuna vreun efort...poate decat pleoapele, cand le strangi cu putere, dar neincruntandu-te, cu cainele stand la picioare, umezindu-ti probabil buzele uscate de la oftatul sec, scurt si uscat...asteptand ca el sa plece sau sa vina de la altcineva.
e greu. e greu pentru ca eu ma pot controla. dar nu si acum. nu si la cel care ma lasa sa am grija de copilul din mine. nu la cel care ma lasa sa ii fac copilaria fericita copilului din mine. da, e greu sa nu o dau in egoismul unei mame, ca sa imi apar puiul.
e greu, dar vorba aia: "trebuie".
unde si cand s-a intamplat, nu stiu.
de ce "trebuie"?
pentru ca a trecut deja de marul lui adam, iar calcaiul lui ahile imi da ca ordin:
"trebuie inaintare doamna mea!"
