dupa o catastrofa oamenii se uita in sus si
se simt vinovati.
devin fricosi si se ascund in case plangandu-si pierderile.
eu stiu doar ca nu-mi va mai fi frica.
stiu ca oricat de urat ar fi, ma voi recupera.
stiu ca oricat de greu si de goala ma voi simti..
carcasa va ramane intacta.
acum astept loviturile.
si le zambesc!
stiu ca voi si tipa si revolta.
dar nu-mi va mai fi frica!
nu ma mai agat de prezent..pentru ca stiu ca il pot modela..cum vreau.
stiu ca totul se poate schimba intr-o secunda.
stiu ca sunt imprevizibila.
dar totusi nu ma asteptam sa reactionez in felul acela.
ma asteptam sa plang isteric si sa blestem.
dar doar am zambit.
si am ras apoi.
am fost sarcastica.
si am ingrozit cu stapanirea mea de sine.
mult mai tarziu.
am plans.
singura.
cu muzica urland pe fundal.
nu am vrut sa stie nimeni cat de goala ma simt si cat de pierduta.
inca nu inteleg ce-mi lipseste.
inca nu gasesc o explicatie rationala pentru ce simt.
stiu doar ca parca nimic nu mai conteaza.
oricat as vrea sa simt la fel de intens..nu simt decat durerea cu o acuitate si o claritate ingrozitoare.
stiu ca fericirea a ramas pentru mine o apa cu gust salciu.
stiu ca nu se va mai ajunge la mine.
stiu ca ma voi hrani doar cu fragmente si bucatele de iubire.
ca voi fi ezitanta in raspunsuri.
ca nu voi mai darui.
ca voi avea asteptari imense.
si voi fugi la primul semn de atasament real.
si incerc sa accept.
si incerc sa nu-mi mai pese.
tot ce vreau e sa simt...altceva!
desi stiu.
ca nu se va termina bine pentru nimeni.
dar nu-mi mai este frica sa fac un pas inainte.
stiu ca pot oricand sa fac un pas inapoi.
nu-mi mai este frica de prezent.
stiu ca-l pot schimba.
un singur lucru nu pot schimba oricat as incerca..
pe mine.
